Acționarii companiei de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, au fost convocați de conducerea societății într-o AGA extraordinară, pentru a aproba majorarea capitalului companiei prin aport în natură, cu valoarea terenurilor din patrimoniu aflate în proprietatea statului.
Grupul OMV, la care cei mai mari acționari sunt statul austriac (31,5%) și emiratul arab Abu Dhabi (24,9%), a subscris acțiuni noi în valoare de aproape 300 milioane lei (298,22 milioane lei) la majorarea capitalului social al OMV Petrom, efectuată cu valoarea terenurilor aparținând statului român din patrimoniul societății, conservându-și și chiar consolidându-și puțin controlul asupra celui mai mare producător de hidrocarburi din România.
Acționarii minoritari privați ai Conpet Ploiești, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și produselor petroliere, controlat de stat prin Ministerul Energiei cu 58,71% din acțiuni, au blocat prin "forfait" majorarea capitalului companiei cu valoarea a peste 55 de hectare de terenuri deținute de stat și aflate în patrimoniul societății, care, dacă ar fi fost aprobată, i-ar fi obligat să scoată din buzunare 45 milioane lei pentru a nu-și vedea diluate cotele de deținere.
Propunerea Guvernului de schimbare a regulii de evaluare a terenurilor deținute de societățile la care statul este acționar poate introduce grave distorsiuni în structura acționariatului acestor companii și transforma participația statului dintr-una minoritară într-una majoritară, riscul naționalizării fiind, așadar, evident, arată reprezentanții Veridio, companie de consultanță în evaluări de societăți și proprietăți imobiliare.
Curtea de Conturi a atenționat, de-a lungul anilor, companiile unde statul este acționar și instituțiilor care exercită calitatea de acționar al statului la aceste societăți că au omis să îndeplinească obligația legală de majorare în natură a capitalului companiilor cu valoarea terenurilor pentru care statul a obținut titluri de proprietate.
Directoratul Hidroelectrica a convocat AGA producătorului hidro controlat de statul român pe 15 noiembrie pentru a aproba majorarea capitalului social cu valoarea a 19 terenuri pentru care compania a obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate în august anul acesta. Hidroelectrica a obținut, în primele 9 luni din 2016, un profit estimat de 1,13 miliarde lei, în creștere cu 30% față de perioada similară din 2015.
Majorarea capitalului companiilor unde statul deține participații, prin aport în natură al acestuia, constând în valoarea terenurilor pentru care s-au obținut certificate de proprietate, este o obligație prevăzută de legislația în vigoare. De altfel, Curtea de Conturi a dispus în mai multe spețe de acest tip, inclusiv în cazul Conpet, declanșarea operațiunilor de majorare.
Majorarea capitalului social al companiei de stat Conpet prin aport în natură al acționarului majoritar, Ministerul Energiei, constând în valoarea terenurilor pentru care Conpet a obținut certificate de proprietate, riscă să provoace societății o pierdere de peste 32 mil. lei în acest an și să reducă astfel la mai puțin de jumătate profitul net bugetat de companie.
CA-ul Conpet a convocat o AGA extraordinară pe 19 mai pentru majorarea capitalului companiei cu 92,18 milioane lei. Din această sumă, 54,12 milioane lei reprezintă aport în natură al acționarului majoritar, Ministerul Energiei, constând în valoarea terenurilor pentru care Conpet a obținut certificate de proprietate. Minoritarii vor trebui să aducă peste 38 milioane lei cash pentru a-și conserva cotele de participare la capitalul Conpet.